A oprit motorul și pentru câteva secunde a rămas nemișcat. Tăcerea nopții era grea. Se auzea doar respirația copiilor și foșnetul ierbii înalte.

 

„Coborâm, tati?” a întrebat unul dintre gemeni, cu voce mică.

 

„Coborâm,” a răspuns el simplu.

 

Casa scârțâia la fiecare pas. Ușa veche s-a deschis cu un geamăt lung, ca și cum protesta că fusese uitată atâta timp.

 

Înăuntru mirosea a praf și lemn vechi. Dar era acoperiș. Era un adăpost.

 

A întins o pătură pe jos și i-a așezat pe copii unul lângă altul. Câinele s-a culcat la picioarele lor, atent, ca un paznic.

 

El n-a dormit. Stătea pe trepte, privind curtea plină de bălării.

Și atunci câinele a ridicat capul.

A început să adulmece aerul.

Apoi a coborât încet treptele și s-a dus spre un colț al terenului, lângă un stejar bătrân. A început să sape.

La început, bărbatul n-a dat importanță. Câinele mai făcea asta.

Dar nu se oprea. Săpa hotărât, concentrat.

„Ce-ai găsit, băiete?” a murmurat el.

S-a apropiat.

La câțiva zeci de centimetri sub pământ, a lovit ceva tare.

Nu era piatră.

Era metal. Inima i-a început să bată mai tare.

A săpat cu mâinile, fără să mai simtă frigul.

A apărut colțul unei cutii metalice vechi, ruginite.

A tras-o afară cu greu.

Capacul era sigilat.

Înăuntru a găsit documente vechi, hărți cadastrale, acte de proprietate și o scrisoare.

Era scrisul bunicului.

A citit la lumina telefonului, cu mâinile tremurânde.

Terenul nu era doar casa și curtea.

Se întindea pe zeci de hectare.

Pământ arabil. Pădure. Drepturi asupra unui zăcământ descoperit recent — gaze naturale.

Bunicul știuse. Și lăsase totul pe numele lui, singurul nepot care îl ajutase la bătrânețe.

Valoarea estimată? Peste 900 de milioane de lei.

S-a așezat pe pământ.

Nu din slăbiciune.

Din șoc.

Dimineața a venit cu o lumină caldă peste câmp.

Copiii s-au trezit zâmbind pentru prima dată.

„Tati, e casa noastră?” au întrebat.

El i-a privit lung.

„Da. E a noastră.”